Explorează originile cafelei arabica cu acest sortiment ce vine chiar din locul în care a fost descoperită. Din apropierea Cornului Africii, îți oferim o cafea cu o aromă intensă și florală, ușor picantă și o aciditate echilibrată.
Legenda spune că aici, în secolul al IX-lea, un păstor a observat efectul energizant pe care fructele arborilor de cafea îl aveau asupra caprelor sale. Știau caprele ce știau. Cafeaua din Etiopia este printre cele mai apreciate cafele din lume. Crescută natural, fără chimicale, procesată apoi prin metoda umedă, cafeaua de aici are o aciditate luminoasă și un buchet de flori și fructe în aromă ce fac din ea o licoare exotică minunată.