„Cai verzi pe pereți” este un volum de antologie cultural-vizuală, cuprinzând peste cinci sute de caricaturi (comentate și circumscrise istorico-cultural) ale unor vedete autohtone și internaționale, actori, muzicieni, sportivi și alte personalități publice, care au marcat mentalul colectiv românesc din ultimii cincizeci de ani, constituindu-se într-un adevărat curent de cultură populară, cu influențe modelatoare deloc de neglijat.
Dincolo de calitatea artistică a pachetului de grafică și caricatură, propus de această selecție, și de universul anecdotic aferent (fiecare caricatură e chemată să spună o „poveste” subliminală), avem de-a face, totodată, și cu o mărturie personală sui-generis a autorului, despre o matrice culturală specifică și un timp istoric agitat, pe care le-a traversat, dimpreună cu o întreagă generație, în crucea veacurilor XX și XXI.