Roman ales de Publishers Weekly printre cele mai bune 10 cărți polițiste ale anului 2019
O crimă comisă la Paris îl silește pe comisarul Adamsberg să iasă din negurile islandeze în care-l cufundase precedenta lui anchetă și îl aruncă pe neașteptate în regiunea Nîmes, unde trei bătrâni au murit mușcați de păianjeni. Păianjenul pustnic atacă pe nepregătite, într-adevăr, dar să fie aceasta explicația pentru moartea celor trei, care au fost uciși cu același venin?
La Muzeul Național de Istorie Naturală, Adamsberg întâlnește un pensionar care-i spune că doi dintre cei trei octogenari se cunoșteau încă din copilărie, când au trăit în același orfelinat. Acolo au făcut parte dintr-un grup violent de băieți care-și spuneau „Gașca păianjenului pustnic”.
Adamsberg are de înfruntat două obstacole: al treilea bărbat nu făcuse parte din gașcă, iar cantitatea de otravă necesară uciderii lor e suspectă.
Însă când tot mai mulți membri ai vechii găști încep să cadă victime acelorași mușcături de păianjen pustnic, comisarul ajunge, în cele din urmă, să descopere tragedia ascunsă între zidurile orfelinatului.
„Mi-a plăcut la nebunie romanul, e Vargas în cea mai bună formă: jucăușă, profundă – un adevărat deliciu!” - Ann Cleeves
„Adamsberg e un personaj senzațional și e încântare să-l vezi în acțiune alături de echipa lui năzdrăvană.” - Peter Robinson
„Scrierile lui Vargas au un nivel ridicat de inteligență, sofisticare și excentricitate… Continui să fiu încântat de imaginația ei. Țese o pânză întortocheată, din care e greu să scapi.” - Patrick Anderson, The Washington Post
„Puține povești polițiste îl fac pe cititor să se întrebe nerăbdător cine e criminalul… Personajele lui Vargas parcă descind din basme: antagoniști eterni, arhetipuri pe care le recunoaștem mereu, chiar dacă aventurile lor sunt de fiecare dată noi.” - The Philadelphia Inquirer