Un prozator este cu atât mai captivant cu cât ştie mai bine, cel mai bine, să inventeze realităţi dintr-un singur condei. Nu oricine poate face aşa ceva. Nu orice scriitor stăpâneşte o astfel de magie. E mare lucru să poţi să devii atât de convingător cu plăsmuirile tale, încât acestea să prindă viaţă cu adevărat. Îţi trebuie mult talent.
Ei bine, într-o manieră aproape cinematografică, după cum şi suntem avertizaţi în preambulul acestei cărţi, autorul dă drumul la film. Rolele aparatului de proiecţie imaginar sunt încărcate cu fantezie, cu fraze captivante, cu vorbe nu ştiu de pe unde scoase, fotogramă cu fotogramă, şi Cătălin Rojişteanu, într-o convingătoare demonstraţie de talent, le proiectează pe un ecran miraculos al imaginaţiei lui şi, deopotrivă, al celor care asistă la fantasmele ce prind viaţă pe hârtie.
În fapt, naşterea unui personaj devine, în acest caz, pretext de naraţiune. Este vorba despre Maximilian, al cincilea fiu al colonelului Saunders, pe atunci maior. Pruncul se naşte odată cu toate întâmplările care-l vor însoţi şi, desigur, odată cu timpul lui. Un timp imaginar care poate fi, într-un fel, şi timpul tău. Vizionare plăcută!
Liviu VIŞAN