Cartea nimicurilor

Ce mai e însemnat, esențial, în lumea și vremurile acestea? Adevărul dureros e că te poți desprinde de toate cele fără de care n-ai fi conceput să trăiești. Se duc pe rând, când le-a venit vremea...
Este povestea iubirii evocate de „Cartea nimicurilor” cu erotism duios și fascinant, dar pe alocuri nestăpânit și brutal.
„Orele de început, până după miezul nopții, au fost cele mai lungi.
Pielea ta era incandescentă și mi-am ars palmele în mângâieri, coborând de pe obraji pe umeri, apoi peste cozonăceii proaspeți și dulci ai sânilor, pentru a coti, după pântecul mic, ușor bombat, care avea să zămislească într-o bună zi, spre șolduri, spre talia de amforă. Și-apoi în sus, cale întoarsă, pentru alte arsuri. Am făcut-o de nenumărate ori, închipuind un plan viclean, acela de-a mă apropia, la fiecare nouă trecere, de tainița trupului tău, pe care muream s-o ating...”