Odă: notificare despre împăcarea sufletului cu trupul
Grava îmbolnăvire şi internarea la terapie intensivă i-au impus lui Ioan Radu Văcărescu mutarea, măcar temporară, în incinta spitalicească a temelor, obsesiilor şi proiectelor poetice.
Textele scrise pe seama experiențelor trăite acolo şi cuprinse în volumul Cealaltă cafea, aparținând unui discurs poetic în desfăşurare aproape agonală, nu se mai pot constitui într-un simplu exercițiu de distanțare tematică, de căutare a unui alt fel de a fi în și prin poezie.
Este de remarcat autenticitatea confesiunii rostite cu simplitate, într-o despuiere de ornamente ce înfruntă (nu o dată) cu succes riscul prozaismului și al banalității.
Versurile reunite în Cealaltă cafea sunt scrise cu credința că vor fi fidele în a exprima sentimentul spaimei de gol, al marginalizării existențiale, al iminentei eliminări de pe scena vieții. VASILE SPIRIDON