Cu fotografii din arhiva autorului
În Irak, Iran, Siria sau Libia, șantierele deschise de întreprinderile României socialiste aduceau sute de milioane de dolari la bugetul de stat. Era valuta cu care se plătea datoria externă contractată de Ceaușescu pentru a construi în țară o industrie grea falimentară.
În pofida condițiilor de muncă și de trai dificile, în pofida supravegherii stricte a „organelor“, al căror braț lung ajungea la mii de kilometri, în pofida riscurilor dintr-o regiune zguduită de conflicte armate, era o șansă de mai bine pentru zeci de mii de muncitori și de specialiști români: pe lângă lipsurile de acasă, viața în țările Lumii a Treia părea de-a dreptul prosperă.
Este unul dintre aspectele Epocii de Aur prea puțin cunoscute și atunci, și astăzi. Dincolo de fascinația culturală a Orientului antic sau contemporan, relatarea profesorului Emil Sîrbulescu surprinde cu finețe și mentalitățile românilor sau ale arabilor, și jocurile de putere dintr-o mare întreprindere socialistă, și relațiile dintre autoritățile române și cele ale unui Irak aflat în plin război. Unică în peisajul memorialisticii de la noi, este o mărturie cu atât mai prețioasă.
„Emil Sîrbulescu povestește cu talent și umor despre experiența trăită în anii ’80 ca traducător, alături de alți români, pe un șantier din Irak. Fascinația deșertului și a lumii orientale, cu relicvele ei asiriene, romane și persane, se suprapune peste dictatura lui Saddam și peste lungul război irakiano–iranian. Autorul trăiește simultan sub două regimuri dictatoriale, cel de pe șantier, care reproduce în mic regimul Ceaușescu, și cel din afara coloniei de români, cu regulile și fanteziile dictatorului arab. Amănuntele pe care le aduce acest volum de memorii sunt prețioase pentru istoria încă incompletă a relațiilor de subordonare din perioada comunistă, a comportamentului elitei tehnice în fața ordinelor politice, a felului în care puteau fi cumpărate micile favoruri ale șefilor și a mitei omniprezente.“ — SABINA FATI
EMIL SÎRBULESCU (n. 1949) este profesor universitar la Departamentul de Studii Anglo-Americane și Germane de la Universitatea din Craiova. Îşi începe cariera didactică la o şcoală generală din Craiova. Între 1982 şi 1987 lucrează ca translator în Irak. Doctor în filologie (1997), cu o teză despre romanul afro-american. Stagii de cercetare în Marea Britanie, Irlanda, Australia, Norvegia, Statele Unite. Visiting professor în Japonia (2012). A participat la numeroase conferințe științifice internaționale și volume de specialitate. A tradus în română din Thackeray, Kipling, Charlotte Yonge, Ursula LeGuinn, Kim Stanley Robinson şi a publicat mai multe volume dedicate literaturii engleze şi afro-americane: The elements of Drama (2000); Shakespeare and the literature of the Rennaissance (2004); Cultură şi identitate naţională în Anglia medievală şi renascentistă (2009); Cartea care vorbeşte: Introducere în romanul afro-american (2020); Literatura americană şi provocarea etnicităţii: Romanul afro-american (2021).