Products
Products
    • Total RON Comandă
      x
      Your cart is empty.
      Comandă
      ×

      Call center-ul nostru va fi închis în perioada 3-6 mai. Comenzile plasate în perioada 2 mai, ora 16:00 - 6 mai vor fi procesate începând cu 7 mai. Din acest motiv, este posibil să existe întârzieri în procesarea comenzilor săptămâna viitoare, iar timpul de livrare să fie mai mare decât în mod normal. Facem tot ce se poate pentru a va trimite comanda cât mai repede și vă mulțumim pentru sprijin! Vă dorim Paște fericit și multă sănătate!


      Confesiunile unei masti

      Confesiunile unei masti

      7.6 / 10 ( 10 votes)
      Language:
      Romana
      Publishing Date:
      2021
      Publisher:
      Cover Type:
      Paperback
      Page Count:
      200
      Collection:
      Translator:
      Edition:
      a III-a
      ISBN:
      9786067799187
      Dimensions: l: 13cm | H: 20cm
      Unavailable
      Unavailable online

      Price applicable only to online purchases!
      Free Gift Wrapping!
      Free shipping over 150 RON
      You can return it in 14 days
      You got questions? Contact Us!
      Publisher's Synopsis

      Confesiunile unei măști este textul-cheie pentru înțelegerea romanelor de mai târziu ale lui Mishima. El explorează aici polii psyché-ului său, homosexualitatea și atracția sa, romantică și erotică, pentru luptă și război. Cartea aceasta este o examinare tăioasă și fermă a întunericului din colțurile îndepărtate ale minții omenești.“ — The Japan Times

      Roman autobiografic, care îl consacră pe scriitorul Yukio Mishima la numai 24 de ani, Confesiunile unei măști aduce în prim-plan incidentele unei maturizări chinuitoare în Japonia anilor 1940. Tânărul protagonist este tentat, pe de o parte, să trăiască în acord cu propria natură, chiar dacă asta presupune și singurătate, iar pe de altă parte, caută o „normalitate“ greu de atins. Obstacolele nu sunt numai intime, ci vin și din cutume, dintr-o societate răvășită de război, de înfrângere. Invadată de erotism, cartea este, după cum observa Marguerite Yourcenar într-un splendid eseu dedicat lui Mishima, „una dintre acelea foarte rare ce-ți dau impresia de biografie înregistrată pe viu, înainte ca elaborarea romanescă să fi intervenit“.

      „Mishima e unul dintre acele genii care se nasc o dată la trei sute de ani. În ceea ce privește talentul, îmi este cu mult superior.“ — YASUNARI KAWABATA

      De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul și dramaturgul YUKIO MISHIMA este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, se naște la 14 ianuarie 1925 la Tokyo într-o familie de samurai și începe să scrie încă de la vârsta de 12 ani. La 16 ani debutează în prestigioasa revistă Bungei-Bunka. Pentru a-și ascunde activitatea literară față de tatăl său, adept al unei educații stricte, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității Imperiale din Tokyo, pe care o absolvă în 1947. În 1949 îi apare romanul Confesiunile unei măști (Humanitas Fiction, 2011, 2021), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuți scriitori ai noii generații. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Sete de iubire (1950; Humanitas Fiction, 2014), Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas Fiction, 2013), După banchet (1960; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Viață de vânzare (1968; Humanitas Fiction, 2018), Soare și oțel (1970; Humanitas, 2008). Tetralogia Marea fertilității cuprinde romanele Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009), Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010), Templul zorilor (1970; Humanitas Fiction, 2011) și Îngerul decăzut (1970; Humanitas Fiction, 2012). Autor prodigios, Mishima a scris numeroase povestiri și 33 de piese de teatru. Volumul O dimineață de iubire pură (Humanitas Fiction, 2019) conține o selecție din povestirile autorului din perioada 1946–1965. Întreaga lui viață a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie Îngerul decăzut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.

      Reviews and comments

      Nota

      de |

      There are no reviews yet for this product.
      Add a review
      You need to authenticate in order to add a review.