Copiii paznicilor de elefanti

Peter Høeg (n. 1957, Copenhaga) a debutat în 1988, cu volumul Reprezentare despre secolul al XX‑lea, care a fost tradus şi sub titlul Istoria viselor daneze. A publicat apoi Povestiri despre noapte, care a atras atenţia criticii asupra sa şi i‑a adus mai multe premii literare. Însă cartea care l‑a consacrat în plan internaţional, a fost tradusă în peste treizeci de ţări şi a rămas timp de douăzeci şi şase de săptămâni în lista de best‑sellers a ziarului New York Times a fost Cum simte domnişoara Smilla zăpada, publicată în 1992. A mai scris romanele Marginalii (1993), Femeia şi maimuţa (1996), Fata tăcută (2006) şi Copiii paznicilor de elefanţi (2010).

„În Fata tăcută, Kasper Krone, clovnul cu auz suprasensibil, urmărit pentru evaziune fiscală, pornea în aventura salvării unor copii charismatici; în Copiii paznicilor de elefanţi, acţiunea, cu nimic mai puţin palpitantă, porneşte de la o căutare similară, dar în plan invers: trei fraţi minori încearcă să‑şi salveze părinţii de tentaţia răului. Peter, eroul de 14 ani, un fel de Prâslea dintr‑un basm pe care îl povesteşte cu simplitate şi haz, cartea fiind scrisă din perspectiva sa (la persoana întâi, cu adresare directă cititorului, care e implicat ca partener de dialog), descoperă că, în parohia de ţară de pe insula fericită unde îşi petrece copilăria, părinţii săi nu sunt defel fiinţele desăvârşite pe care şi le închipuise. Ci doar nişte nepricepuţi paznici de elefanţi”. Grete Tartler, în Prefaţă