În cadrul de deschidere al primei nuvele din „Sub semnul Capricornului”, Corto este captivul unei lentori feline. Pentru cel care este căpitanul propriei sale nave, nimic nu este încă scris. Ceea ce urmează este istoria pe care o descoperă pas cu pas.
Departe de Marele război, în acest colț în care lumile comunică muzical, Corto este mediatorul ideal, cel care poate merge acolo unde nimeni altcineva nu ar putea pătrunde. Ereditatea sa compozită, strat după strat de legende, îl apropie de ereditatea barocă a ființelor pe care le va întâlni. Cu aerul său de pirat romantic, cu detașarea ironică pe care nu o părăsește niciodată, Corto este protejat de armura-i imposibil de străpuns.
Universul din aceste proze caraibiene ale lui Corto este plasat sub flamura magiei și a metisajului. Între Brazilia, Guyana și insule se întinde teritoriul în al cărui trup este gravat semnul dublu al tragediei și al miracolului. Trauma sclaviei, cruzimea sângeroasă care îi definește trecutul sunt patul germinativ din care se ivește edificiul vrăjit și enigmatic al sensibilității afro-caraibiene. Acolo unde europenii, prizonieri ai rațiunii lor oarbe, au văzut doar superstiție, Pratt celebrează în suita sa de texte energia și vitalitatea limbajului ce redă lumii sensurile ei ascunse.
Pratt este, în ciclul lui Corto, pelerinul fascinat de vestigiile pe care imaginația veacurilor trecute le lasă în urma sa. Bahia, spre care se îndreaptă straniul echipaj marin, convocat la întâlnire de mesajele lui Ogoun Ferraille, este locul în care se află concentrate sevele acestei Africi exilate de sclavie în Americi, o Africă ce reunește barocul și macumba în matricea muzicală și fantastă a vrăjii și invocațiilor. (Ioan Stanomir, fragment din prefață)