Cred, pentru ca nu e absurd

O noua carte despre crezul crestin ar putea parea un demers care contrasteaza cu spiritul epocii. Se vehiculeaza de ceva vreme, in spatiul public, termeni precum cel de post-adevar sau cel de post-crestinism. Cum s-ar putea plasa un crestin intr-un asemenea cadru? Ce presupune raportarea la acest nou context pentru identitatea si misiunea crestina? Daca adevarul este relativ, cum il mai poti comunica fara sa fii acuzat de radicalism si fundamentalism? Are dreptate Jean-Luc Marion cand ne propune o logica a comunicarii ca dialog, ca exercitiu de plasare la masa mai multor adevaruri? Ar insemna asta o renuntare la identitatea crestina sau mai degraba un efort suplimentar de insusire a ei, precum si capacitatea de a pune aceasta identitate in dialog cu alte oferte religioase si filosofice? Seria intrebarilor de acest tip ar putea continua si este una pe deplin justificata. Crestinii sunt pusi mereu in fata unor interogatii care, pe de o parte, tin de specificul experientei credintei in lume, una mereu supusa evaluarii, si, pe de alta parte, de provocarile mereu noi ale transformarilor culturii si civilizatiei umane. Ideea unei carti despre crez nu reprezinta o noutate, ci un reflex de normalitate a experientei crestine in contexte mereu noi si cu provocari specifice. Fiecare generatie de credinciosi trebuie sa depuna efortul intelegerii si asumarii fundamentelor credintei transmise de inaintasi. Ca atare, si generatiei actuale ii revine sarcina de a reflecta asupra elementelor care definesc identitatea crestina si de a le utiliza in relatie cu intrebarile pe care le solicita viata de credinta contemporana.