La ce bun emoţiile? La ce bun sentimentele? De câte ori nu aţi avut impresia că furia, frica, invidia, tristeţea v-au împiedicat să stabiliţi contacte normale cu cei din jur, să obţineţi un post mai bun sau un salariu mai mare, să treceţi mai uşor peste inerentele supărări şi necazuri? Şi de câte ori oare fericirea, iubirea nu v-au fost depline? Iar bucuriile mărunte, dar necesare, ale vieţii nu au trecut de prea multe ori pe lângă dvs. fără să le puteţi aprecia?
Într-o lume a informaticii şi a informaţiei, a muncii normate şi a stresului, într-un secol în care eficienţa a devenit o inevitabilă – şi cu atât mai nemiloasă – lege nescrisă, emoţiile şi sentimentele, atât de omeneşti, mult prea omeneşti, dar nerentabile, au devenit, pentru mulţi, adevărate obstacole, dacă nu chiar inamici, în calea succesului. Iar pentru ceilalţi, cei care încă le mai apreciază şi înţeleg, la ei şi la ceilalţi, un motiv de jenă sau ascunderi.
Pentru toţi aceştia, pentru noi toţi, Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele – o carte cu întrebări, răspunsuri şi sfaturi pentru umanul din noi, pentru reîntoarcerea la viaţa trăită pe deplin.
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2003
Editura:
Tip coperta:
Paperback
Nr. pagini:
368
ISBN:
9789737072597
Dimensiuni: l: 11cm | H: 18cm
Indisponibil
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!