Vezi mai multeIubim, urâm, invidiem, ne dorim şi sperăm... ne construim scenarii în care credem şi pe care le perpetuăm, în care îi angrenăm pe ceilalţi, atribuindu-le roluri mai mult sau mai puţin importante. Ne lăsăm, la rândul nostru, seduşi în poveştile altora. Să fie acestea "deliruri", ţesături psihice, care printr-o analiză minuţioasă se pot destrăma? Atunci, ce se află la baza lor şi cum ni le putem asuma, pentru a întrezări şi, în cele din urmă, a locui realitatea obiectivă?
Purtând cititorul prin lumea interioară a personajelor unor autori precum Shakespeare, Samuel Butler sau Dickens, cât şi prin aceea a propriilor pacienţi, Shengold ilustrează felul în care aceste deliruri iau naştere în copilăria timpurie, se menţin sărăcindu-ne şi rigidizându-ne viaţa şi pot fi estompate printr-o maturizare reală, adesea rod al travaliului psihanalitic.
Leonard Shengold este profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicină a Universităţii New York şi psihanalist formator la Institutul de Psihanaliză al aceleiaşi universităţi.
"Delirurile", aşa cum am afirmat în mod repetat, sunt încercări de a păstra atributele narcisice ale fixităţii şi imuabilităţii: fără trecerea timpului, fără moarte; lipsa separării, lipsa pierderilor – a avea tot şi a fi îngrijit de părinţi pe vecie.
Moralitatea şi capacitatea de a iubi încep cu renunţarea la insistenţa de a fi singurul care există sau a cărui existenţă contează. Ajungem să fim, în măsuri variate şi mereu schimbătoare, din ce în ce mai capabili să abandonăm temporar poziţiile narcisice în drumul spre iubire. – Leonard Shengold
Intensitatea emoţională care caracterizează delirul şi cvasidelirul (oferindu-le o calitate obstinată, reductivă, insistentă, pasională) marchează o regresie la faza cea mai timpurie, narcisică, a dezvoltării psihice, în care universul este considerat ca fiind alcătuit din corp şi acele părţi şi funcţii ale altora care sunt la început fuzionate cu propriul corp şi considerate a fi părţi ale lui. [...] Rezultă, desigur, că aceste deliruri şi cvasideliruri sunt foarte dificil de analiza; frecvent, ele nu sunt conştiente, existând ca presupuneri şi aşteptări inconştiente (sau cel puţin nerecunoscute în mod responsabil) şi ca afecte asociate [...] deconectate de conştiinţa responsabilă. – Leonard Shengold