Discursul filosofic al modernitatii. 12 prelegeri

Reprezentant al teoriei critice a Scolii de la Frankfurt, Jürgen Habermas porneste in articularea gandirii sale filosofice de la critica societatii, ajungand pana la studiul limbajului si al criteriilor de adevar. In deceniile recente, Habermas tinde sa expliciteze, la nivelul unui discurs filosofic de mare anvergura, optiunile si implicatiile filosofice ale conceptualizarilor sale din diferite domenii. Complexa si controversata tema a modernismului incepe sa devina un punct central al preocuparilor lui Habermas din septembrie 1980, o data cu sustinerea cuvantarii Modernitatea un poiect neterminat. Provocarea lansata de critica neostructuralista a ratiunii si aplicarea paradigmei comunicative constituie perspectivele pe care Habermas construieste discursul filosofic al modernitatii. Cele 12 prelegeri reproduse in volum au fost sustinute de Habermas intre anii 1983-1984 la Universitatea din Frankfurt, la College de France din Paris si la Boston College. El urmareste sa recupereze constiinta intimei legaturi dintre modernitate si rationalitate si sa slabeasca proiectul gandirii postmoderne, ce tinteste spre o modernitate lipsita de rationalitate, rupta asadar de idealurile modernului cultural si in contratimp cu cresterea complexitatii vietii in societatile industriale avansate. Tinta directa a criticii sale sunt ambele variante ale gandirii postmoderne, atat cea neoconservatoare, ilustrata de Gehlen, cat si cea anarhista, ilustrata de Heidegger. Argumentul general al lui Habermas este ca gandirea postmoderna se misca, fie si involuntar, inauntrul paradigmei gandirii moderne, adica al paradigmei filosofiei constiintei. Astfel, vechea paradigma se cere parasita in favoarea paradigmei intelegerii subiectilor capabili de vorbire si actiune, in care fundamentala este atitudinea performativa a participantilor la interactiune, care isi coordoneaza planurile de actiune, intelegandu-se unul pe altul asupra a ceva din lume.