Tom Perrotta este autorul bestsellerului internaţional Mici copii şi scenaristul filmului omonim, nominalizat la Premiul Oscar.
Eve Fletcher, o femeie de vîrsta a doua, atrăgătoare şi divorţată, îl conduce la facultate pe unicul ei fiu. Rămasă singură într-o casă mare şi pustie, se hotărăşte să facă nişte schimbări esenţiale în viaţa ei. Mai întîi se înscrie la un curs de „Gen şi societate” de la un colegiu comunitar şi descoperă că profesoara ei, dr. Fairchild, fusese în tinereţe bărbat. Apoi un mesaj cu tentă obscenă primit pe telefon o obsedează îndeajuns de mult pentru a-şi pune întrebări despre viaţa ei sexuală deplorabilă şi pentru a începe o explorare a propriului erotism. Nici nu trebuie să caute prea mult: e atrasă de o subalternă mai tînără, e curtată de un adolescent de vîrsta fiului ei, iar noaptea vizitează, cu o fascinaţie morbidă, un site pornografic dedicat aşa-numitelor MILF. Între timp fiul ei, Brendan, rupt de mediul său familiar, are probleme de adaptare la facultate, unde descoperă o realitate un pic diferită de cea pe care şi-o imaginase. În Doamna Fletcher, Tom Perrotta propune o meditaţie asupra obsesiilor, aspiraţiilor, spaimelor şi incertitudinilor oamenilor obişnuiţi. Identităţile sexuale, relaţiile complicate dintre generaţii şi transformările provocate de noile tehnologii şi ideologii sunt tratate cu un umor sănătos şi o ironie subtilă, făcînd din roman o oglindă a Americii contemporane.
„Doamna Fletcher este, probabil, cel mai simpatic şi mai cuceritor roman despre dependenţa de pornografie şi despre problemele stresante ale consimţămîntului sexual pe care l-aţi citit vreodată.” (The New York Times Book Review)
„Un roman ironic şi empatic despre ramificaţiile pornografiei ce se strecoară cu lejeritate, fără isterie sau imputări, în cultura mare. Tom Perrotta se pricepe foarte bine să prezinte diversele ciudăţenii şi obsesii ce ţin de comportamentul uman.” (The Atlantic)
„Există în Doamna Fletcher mai multă melancolie decît în cărţile anterioare ale lui Tom Perrotta. Sexul şi pornografia slujesc adesea drept stenograme pentru singurătatea personajelor şi pentru căutarea respectului de sine.” (The New York Times)