Ce caută Criticul şi fratele său, Cititorul, – amândoi blestemaţi să nu găsească – în itinerarele labirintice ale Poeziei? O expresie întâmplătoare a indicibilului; absurdul (ne)semnificativ al Lumii; elixirul invizibil al Ideilor; de ce este indispensabilă omului, această pictură oarbă ce se aude simfonic şi se vede în chip de femeie-înger; intuiţia şi jocul secund al poetului ce (re)descoperă un mod estetico-filosofic, de a folosi cel mai bine acel grano de salis specific nu doar artistului; golul istoric, dar şi cel imanent, de la care ne vine gustul absurdului şi al inutilităţii; alternativa ca tobogan al opţiunii; moartea onirică: defulările amânate (dorinţa, aşteptarea, fericirea presupusă etc.); absolutul ca reverie (pentru disoluţia concretului şi a derizoriului); singurătatea ca lipsă a celuilalt; metamorfozele destinului; drama şi sublimul existenţei etc.?
Sunt interogaţii insolubile, misterioase ce ne determină să nu abandonăm puterea de seducţie a amantei noastre de proximitate: Poezia care, etern şi paradoxal, este ceea ce nu este… Devine ceea ce suntem noi! De aceea o căutăm! - Petre Isachi