Deși viața ei de soție și mamă nu i se părea perfectă, Missy Carmichael, o bibliotecară pensionară în vârstă de 79 de ani, era obișnuită cu agitația zilnică. După moartea soțului, s-a certat cu fiica ei, iar fiul și nora s-au mutat în Australia, luându-l cu ei și pe singurul nepot al lui Missy. Așa că eroina noastră își petrece zilele bând sherry, evitând contactul cu oamenii și negăsindu-și locul într-o casă prea mare și prea goală. Ultimul lucru la care se așteaptă este ca doi străini și un câine cu inițiativă pe nume Bob să îi pătrundă pe sub piele și să îi arate de câtă dragoste mai este capabilă. Cât ai zice pește, Missy ajunge în mijlocul unei comunități eclectice care pur și simplu nu acceptă să-i fie refuzat ajutorul și își recapătă dorința de a trăi.
Dragostea lui Missy ne învață că nu e niciodată prea târziu să-ți ierți propriile greșeli și, la fel de important, că nu e niciodată prea târziu să iubești.
„Este o carte scrisă foarte frumos, pe care nu-ți vine să o lași din mână. Missy e o minune... umorul și curajul cu care face față pierderii și bătrâneții sunt tratate cu înțelepciune și empatie. “ Felicity Hayes-McCoy
„Mi-a plăcut foarte mult această poveste a unei femei cu sufletul mare, înăcrită de experiențele negative, care reușește să-și reconstruiască viața cu pași mici, dar siguri... Ne reamintește tuturor, cu eleganță, că stă în puterea noastră să facem această schimbare. “ Elizabeth Berg