Efectul Sherlock Holmes

„Această carte, continuare a celei intitulate Vezi? Despre privire în pictura impresionistă (Humanitas, 2007), îşi propune să abordeze arta filmică drept parte integrantă a istoriei artei, sau mai bine spus a unei «arte a privirii». Ea abordeaza trei pelicule-cult, a căror temă reală este văzul (cu toate capcanele sale). Este vorba despre Fereastra din spate (1954–1955), Femeia dispărută (1937–1938) de Alfred Hitchcock, precum şi despre Blow-Up al lui Michelangelo Antonioni (1966). Cele trei filme sunt analizate în lumina raportului dintre voyeurism, erotism şi delict. Hitchcock glosează pe marginea acestui raport invocând arta picturii, presărându-şi discursul cu aluzii adesea ironice la structurile mixte formate din cuvinte şi imagini (de pildă, la romanul poliţist ilustrat al lui Conan Doyle, avându-l ca erou pe Sherlock Holmes), precum şi cu trimiteri transparente la psihanaliza freudiană. Antonioni, în schimb, dându-i parcă replica, îşi construieşte filmul ca pe un discurs despre reprezentare şi o meditaţie asupra interpretării sale. El dezvăluie limitele ontologice ale imaginii ca atare, în adâncul căreia se află indefinitul şi indefinibilul, vagul, lipsa, vidul, nimicul.“ (Victor Ieronim Stoichiţă)