România are tot ce îi trebuie pentru a fi o națiune bine întocmită. Doar că firele sunt conectate greșit. E ca și cum ai avea o moară de vânt pe care ai băga-o sub apă așteptând apoi să-ți alimenteze cu energie o fabrică de conserve în care tu ai vrea să fabrici ciorapi. Potențialul României e ignorat și risipit din cauză că subansamblele României sunt conectate anapoda de o pseudo-elită care nu înțelege să ajute la structurarea personalității naționale a românilor. Și această structurare începe de la buna noastră așezare în raport cu potențialul identitar, cultural și modelator de acțiune pe care ni l-au lăsat strămoșii. (…)
Dincolo de discuțiile pseudo-savante despre noutatea conceptului de națiune și modernitatea miturilor naționale „inventate” de elitele burgheze în contextul dorinței lor de a unifica piața internă pe fundalul colapsului ordinii feudale și al eclipsării creștinismului ca ortodoxie publică, dincolo, deci, de aceste ideologeme care încearcă să discrediteze ideea națională, așezând-o pe o anumită treaptă a unui evoluționism cultural care prevede trecerea sau ascensiunea de la faza națională la cea supranațională și suprastatală, se cuvine să reținem un lucru. Și anume că, în esență, după cum spunea Iuliu Hațieganu, „națiunea însemnează unitate de generații. Patria însemnează unitate de viitor”. Și unitatea de generații nu trebuie dovedită dinspre astăzi spre ieri, de vreme ce a fost deja săvârșită de ieri spre azi. Locuim în această continuitate, suntem deja așezați în ea. Trebuie doar să o recunoaștem și să ne punem la lucru în lumina ei. (Mircea Platon)