Dani are tot ce își poate dori un prichindel de cinci ani: părinți iubitori, bunici care îl adoră, cărți cu povești și multe jucării. Nicio zi nu e plictisitoare când bunicii se dau peste cap să-i facă toate poftele, îl duc la cinema și îl lasă să câștige la jocurile de cărți, iar excursiile la munte cu părinții, în Dacia lor portocalie, sunt cele mai grozave.
Băiatul trăiește ferit de dramele din familie, cât și de greutățile vieții de zi cu zi de la sfârșitul anilor 1980. Revăzută însă cu ochi de adult, iluzia copilăriei perfecte începe să se destrame încetul cu încetul.
Copilăria supraviețuiește în memorie. Fluiditatea memoriei și filtrele prin care absoarbe și reține realitatea deformează amintirile, estompându-le sau aureolându-le subiectiv. Dar «amintirile din copilărie» ale lui Daniel Horia beneficiază de obiectivitatea unui suport grafic care le conferă credibilitate dincolo de granițele poroase ale memoriei. -- Florin Bican
Epoca mea de aur recreează perfect entuziasmul și mirarea cu care băiețelul descoperă lumea și obiectele aproape magice care o alcătuiesc. Mulți dintre cititori își vor recunoaște copilăria, jucăriile, cărțile, hainele și interioarele, poate chiar și bunicii. Dincolo de desenul bogat, imersiv, care redă cu generozitate un univers între timp dispărut, e impresionant felul în care personajele capătă profunzime pe parcursul poveștii. -- Maria Surducan