Volumul 7 din seria Millenium
Serie vândută în 100 milioane de exemplare la nivel internațional
„Mikael Blomkvist și Lisbeth Salander s-au întors la treabă.” – JYLLANDS POSTEN
Nordul îndepărtat al Suediei se pregătește pentru schimbare: resursele naturale neexploatate declanșează o adevărată febră a aurului, condusă de lumea interlopă. Dar nu bogățiile o aduc pe Lisbeth Salander în orășelul Gasskas, ci o chestiune de familie: a fost desemnată tutore al nepoatei sale Svala, a cărei mamă a dispărut.
Și Mikael Blomkvist vine în nord, într-una dintre perioadele sale proaste: revista Millenium și-a încetat apariția, iar relațiile cu fiica lui sunt încordate. Mai rău, în jurul bărbatului cu care urmează să se mărite Pernilla circulă zvonuri îngrijorătoare. Când adevărul din spatele lor duce la violență, Salander devine ultima speranță a lui Blomkvist.
În Fata din ghearele vulturului, cei doi navighează printr-o lume a conspirațiilor și trădării, populată cu dușmani vechi și prieteni noi, o sălbăticie înghețată și corporații globale care amenință s-o sfâșie.