Léna are douăzeci și trei de ani. Singura ei pasiune este graffiti-ul, și a realizat deja fresce murale demne de atenție, sub pseudonimul LicuRici. Dar printre petreceri cu alcool și aventuri de o noapte, Léna nu mai suportă viața pe care o duce. Dintr-un impuls de moment, după ce renunță la studiile de Belle-Arte, pleacă pe urmele lui Caden, cel cu care avusese o relație pasională și pe care nu reușește să-l uite. Acesta plecase la Londra în urmă cu patru ani si nu îi explicase niciodată motivul plecării sale precipitate și nici nu o mai căutase de atunci. Acolo, Léna este întâmpinată de Anna, o veche prietenă, și de Ellen, sora geamănă a lui Caden. Când îl revede pe acesta din urmă, el nu mai seamănă deloc cu băiatul de care își amintea ea. Rebelul care o fascinase s-a transformat într-un bărbat de afaceri rece și distant, logodit cu o femeie cu maniere perfecte și care pare să trăiască într-o realitate numai de ea știută. Dar Léna nu intenționează să se dea bătută și va face tot ce-i stă în putere să-l recucerească…
Fanny André ne antrenează într-o poveste de dragoste în care două lumi se întâlnesc, se ciocnesc, se bulversează, se atrag și se resping.