Vezi mai multeMulte dintre resorturile, mai mult sau mai puţin (ne)văzute ale lui Alexandru Pleşa, Petru Anicet ori Mitică Gheorghiu acţionează în virtutea acestei inconştienţe cultivate, a virulenţei deliberate. O agresivitate aparent dezorientată, dar vizând, în fapt, topirea oricăror limite, nu doar a simplelor convenienţe sociale, şi pe care pasionalitatea vieţii interbelice româneşti (şi nu numai), cu otrăviri, dueluri, crime şi sinucideri din amor mereu la ordinea zilei, o presupunea şi o susţinea din plin. Mult sadism masculin, dar şi mult masochism feminin în Huliganii. Faţă de senzualitatea frizând isteria, deopotrivă a fecioarelor şi a prostituatelor, dilemele lui Alexandru privind libertatea individuală („imperfectă“) şi cea colectivă („a speciei umane, grandioasă, euforică“) ţin de conversaţiile de salon ale adolescenţilor acneici. Cum să nu gândească Dragu („cu ură“), aflând decizia lui Pleşa de-a se însura cu prima fată care-i iese-n cale, că are de-a face cu „un imbecil frumos, care-şi născoceşte probleme de conştiinţă“? „Senzaţia de frig, de umezeală, de singurătate ajunsese insuportabilă“. Şi tot el conchide: „Fiecare om vrea să fie liber în viaţă, dar toţi fug de consecinţele libertăţii lor“.
DAN C. MIHĂILESCU