Memorialişti ai istoriei recente se întâlnesc mai rar, şi, de cele mai multe ori, sunt politicieni care vor să-şi justifice eşecurile cu speranţa unei reveniri spectaculoase, după ce mulţimea, le-a citit cartea şi le-a dar dreptate…Este şi cazul ultimelor cărţi memorialistice ale lui Ion Iliescu, o tentativă de a răspunde problemelor grave pe care le ridică acţiunile sale în istoria recentă. Între linii, a lui Eugen Mihăescu, artist recunoscut deja în rândul valorilor internaţionale şi totodată rafinat intelectual român, am găsit exact opusul oricărui interes propagandistic. Amintirile sale din perioada regimului Iliescu au creditul preţios al obiectivităţii, pentru că nu sunt interpretări ale faptelor şi evenimentelor, ci relaări, uneori minuţioase, ale unor intâmplări la care a participat direct…
Două sunt valorile cărţii lui Eugen Miăescu, informaţia istorică şi stilul literar cuceritor, care face din cele mai dezolante momente de istorie recentă o lectură asimilabilă şi un episod al reflecţiei.
Alex Mihai Stoenescu
Eugen Mihăescu este un observator acerb al lumii, "acasă" şi aiurea. Un "inspector" cu pedanterie de entomolog. Membru de onoare al Academiei române. Pictor, grafician, jurnalist, profesor la Pratt Institute - New York, ambasador al României la UNESCO, senator, vicepreşedinte al Comisiei pentru Politică externă în perioada 2004-2008 şi-a lăsat pretutindeni amprenta personalităţii sale. Prin miile de desene publicate în The New York Times şi prin copertele săptămânalului Time a schimbat direcţia artei grafice editoriale americane de la caricatură la metaforă politică. Este autorul a peste şaptezeci de coperte ale revistei The New Yoker. Între linii este o încercare sinceră de a descrie, de a încondeia în cuvinte România anilor 1986-2004.
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2011
Publisher:
Page Count:
506
ISBN:
9786066091404
Unavailable
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!