Ediţia a II‑a revăzută
Evoc, în cartea de față, variata umanitate a bolnavilor mintali, pe îngrijitorii lor, psihiatrii, instituțiile care-i adăpostesc – spitale vetuste sau moderne așa cum le-am cunoscut timp de patruzeci de ani – în sisteme sociale diferite și printr-o practică îmboldită de curiozitate, mereu în căutare de metode și atitudini... Lumea nebuniei (pretutindeni unde este izolată de viața «normală») are reputația de a fi diversă și inaccesibilă, aproape o altă lume față de cea în care se desfășoară existența «normală». Diferită fiind de medicina corpului, medicina psihiatrică pare, prin metode și căutări, o zonă marginală și atipică a medicinei. Secolul XX, în care am practicat eu psihiatria, a încercat, cu succese, să apropie pe bolnavul mintal și bolile lui de procedările medicinei obișnuite, să dezlege «alienarea» intricată cu suferința.
Nu s-a spus de ajuns că pacientul mintal este geamăn cu omul «normal» rareori neatins, în alergarea vieții, de nebunia zisă «de toate zilele». Ca să-l înțelegi pe bolnavul psihic, trebuie să iei aminte la omul normal și invers. Frontierele dintre cei doi nu sunt pe deplin trasate.
Cartea aceasta este una de amintiri, de evocări, de idei. Fără îndoială, odată închisă, va lăsa gustul unei epoci trecute, încheiate. Poate că omul viitorului va găsi în paginile ei urma unor permanențe, dacă om va mai fi, în lumea nouă. (Ion Vianu)
Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru, o meditație de intensă și complexă analiză, rezultat al unor decenii de interogații și pasionante confruntări ale «autorului» (ca persoană) cu însăși «poziția» profesiunii sale de medic psihiatru (ca practicant, dar și ca teoretician) – un text ce izbutește să formuleze și să dezvolte ambele roluri într-o împletire pasionantă, o «situație», un tip de demers pe care literatura, cultura noastră nu l-au mai cunoscut. (Gelu Ionescu)
Suntem toți nebuni? Sau cei care sunt decretați nebuni cu acte își pot stăpâni nebunia, dacă sunt bine tratați psihic? Ion Vianu în asta crede. Și crede mai ales că psihiatrul trebuie să trateze nebunia cu compasiune, nu ca pe un adversar care trebuie învins cu orice preț. Căci acel «cu orice preț» violent poate duce la neputința bolnavului de a se întoarce la viața obișnuită, în timp ce compasiunea psihiatrului îl poate ajuta să-și găsească puterea de a reveni printre ceilalți. (Cristian Teodorescu)