Irosire este un roman despre adevarurile profund umane, este o poveste despre ceea ce ne apropie, mai curand decat despre ceea ce ne desparte. Vorbeste despre iubire si durere, despre tradare si inflorire erotica, despre moarte si nastere, despre prietenie si responsabilitate.
Sigrid Combuchen este, in mod cert, un scriitor complex, care stapaneste pe deplin cele mai moderne tehnici stilistice, narative si tematice. O dovedeste intru totul in romanul Risipa, publicat in 2010 si rasplatit cu prestigiosul premiu suedez pentru literatura, August Prize. Este cu adevarat o lectura uluitoare, desi pe alocuri nu tocmai usoara, solicitand deopotriva inteligenta, cat si empatia cititorului.
Intr-o buna zi, autoarea Sigrid Combuchen primeste o scrisoare de la o cititoare in varsta, care locuieste in Spania, pe nume Hedwig Langemar. Hedwig crede ca o fotografie descrisa de Sigrid intr-una dintre cartile ei o infatiseaza pe ea, impreuna cu familia. Printr-o neintelegere intretinuta cu abilitate de Sigrid (sau poate ca nu), Hedwig e lasata sa creada ca scriitoarea locuieste in prezent in fosta ei casa. Un pretext perfect pentru o corespondenta sustinuta intre cele doua femei, care se va derula pe parcursul a mai bine de zece ani. Pornind de la schimbul epistolar, Sigrid Combuchen isi compune trama narativa in jurul vietii lui Hedwig, peste care se suprapun fragmente din propria ei viata. Aceasta suprapunere de planuri temporale este cu maiestrie controlata de scriitoare, care pare a se simti in largul ei atat in perioada anilor 1930, cat si in contemporaneitate.
Familia Heddei (Hedwig), o mama indulgenta si supusa, un tata patriarhal si dificil, un frate medic, realizat din punct de vedere social si profesional, un altul, rebel, care incearca sa-si croiasca drum in lumea filmului dar sfarseste ca obscur profesor de arta si un mezin care moare in adolescenta, rapus de cancer, furnizeaza figurile centrale ale unei povesti care capata pe alocuri nuante de melodrama realista si amara. Povestea acestor vieti disparute o fascineaza pe Sigrid, care foloseste toate instrumentele narative ce-i stau la dispozitie pentru cercetarea istoriei complexe a acestei familii.
In anii 30, Hedwig /Hedda a avut, se pare, cateva aparitii episodice in doua, trei filme ale epocii, prilej perfect pentru autoare de a insera in naratiune inca o alternativa fictionala, cea care se invarte in jurul filmului de dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial.
In egala masura, istoria personala a lui Hedwig aduce in lumina si problema emanciparii femeilor in acel inceput de veac: desi absolvise in mod stralucit liceul, Hedda este trimisa de parinti nu la facultatea de medicina, asa cum copila si-ar fi dorit, ci la o scoala de creatoare de moda, considerandu-se ca aceasta ar fi o cheltuiala rezonabila pentru singura fata a familiei.
Singura in Stockholm, tanara Hedda, la cei 17 ani ai ei, se vede nevoita sa se maturizeze rapid. Acolo isi intalneste marea iubire, un barbat mult mai in varsta, atras si el de mirajul filmului. Desi indragostita nebuneste de el, Hedda refuza propunerea acestuia de a pleca impreuna in America. Alege stabilitatea si siguranta si se casatoreste cu un alt barbat, alaturi de care va imbatrani. Multitudinea de detalii extrem de precise, buna cunoastere a obiceiurilor anilor '30 ne fac sa credem ca Irosire are in spate o uriasa munca de documentare. Mai mult, scriitoarea suedeza jongleaza cu mare eleganta si usurinta cu planurile temporale. Astfel, evenimentele care se petrec in actualitate sunt uneori puse brusc intre paranteze, dar numai pentru a se insera istorii trecute care nu vor face decat sa reintregeasca, cateva pagini mai incolo, sensurile prezentului. Intreg romanul e un fel de panorama vasta, iar autoarea – un operator de film care lumineaza succesiv un fragment de realitate ori altul. In aceasta fresca un rol major il are si spiritul ludic al scriitoarei, careia jocul bine controlat cu identitatile pare a-i face mare placere.