Prin natura mea nu sunt un om de ştiinţă, în sensul clasic al cuvântului. Deşi nu-mi este străină disciplina gândirii, deşi pot fi riguros şi atent la calitatea raţionamentelor, mă simt constrâns de teritoriul limitat pe care se mişcă ştiinţa. Am nevoie de spaţiu. Sunt înclinat să trec dincolo de ceea ce este concret şi măsurabil, îmi place să-mi imaginez, să fac legături neaşteptate, să conectez lucruri şi fenomene ce par a fi străine, să mă întreb „cum ar fi dacă?” Psihologia, cu zonele ei de necunoscut şi mister, mă face să mă simt confortabil. Pot să emit ipoteze interesante, pot face presupuneri stimulative şi incitante. Aşa s-a născut, acum mai bine de doi ani, un proiect de cercetare. Aşa s-a născut această carte. Aproape sigur, în acelaşi fel se va naşte şi următoarea. Mi-ar plăcea să ştiu în ce fel poate fi activat potenţialul nostru neuronal, însă fără a-l brusca sau forţa, adică fără violenţă, cu atât mai mult cu cât îl percep ca foarte sensibil şi delicat. Aceasta este o călătorie de cunoaştere, ceva de genul unei ştafete. Îmi este tot mai clar că ceea ce am început va rodi în timp, adică va antrena şi alte generaţii. Cu alte cuvinte, copiii celor implicaţi în acest proiect de dezvoltare vor moşteni o parte din efectele lui şi, poate, le vor duce mai departe.
Mai mult de 10%. Unitatea verticala a creierului
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2007
Editura:
Nr. pagini:
147
ISBN:
9789738383371
3600
Livrare în 24h! (a doua zi)
În stoc
Livrare astăzi cu bicicleta.
Livrare în 24h! (a doua zi)
Livrare în 24h! (a doua zi)
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!