Cărțile din seria „Jurnalul unui puști" s-au vândut în 250 de milioane de exemplare în toată lumea, au fost traduse în 65 de limbi și sunt citite în 140 de țări.
O moștenire neașteptată îi oferă familiei lui Greg șansa să renoveze casa. Abia se apucă de treabă și își dau seama că nu e chiar așa de simplu și de frumos cum se zice. După ce sunt dați jos pereții, apar probleme peste probleme. Lemnul e putred, igrasia și gângăniile au cuprins tot, și ceva mai sinistru încă – toate astea îi fac pe Greg și familia lui să se întrebe dacă nu cumva o să se aleagă praful de renovare. Când o să se mai liniștească lucrurile, vor mai sta în casa lor sau o să se mute în altă parte, în alt oraș?
„Nu am ținut un jurnal când am fost mic, dar îmi doresc să o fi făcut. Însă am avut un jurnal pe la 28 de ani, ca să mă motiveze să lucrez la benzile mele desenate. Scriam câteva rânduri în el, mai adăugam un desen, mai scriam câteva rânduri, apoi iar un desen și de acolo m-am inspirat pentru Jurnalul unui puști.ˮ (Jeff Kinney)