Marea petrecere

Marea petrecere este un roman de dragoste. Este povestea initierii in iubire ca o falsa incercare de salvare a sufletului. Este o ratacire in labirintul vietii, o carte in care moartea este un bun pretext pentru a invata lectia iubirii, caci disparitia fiintelor iubite ne impinge sa traim viata cu si mai mare pasiune. Pentru a umple golul. Pentru a intirzia (intr-o amagire!) propriile suferinte si apropierea sfirsitului.
Marea petrecere este si povestea esecului existential al unei familii din Romania legate nu prin iubire, ci prin suferinta generata de o boala fara speranta, fara scapare, dar si povestea esecului unei societati, ravasita de minciuna si coruptie, roasa de un cancer pe care oamenii il accepta resemnati, ei insisi contaminati de aceeasi boala. Asa incit aproape nimeni nu mai stie cine este pacientul care trebuie salvat: omul sau societatea?
 
„Lucrul care frapeaza imediat cind rostesti numele lui Petre Barbu e neafilierea la niciuna dintre directiile (era sa zic „gastile”) literare de azi. Jurnalist de profesie, prozatorul si dramaturgul a preferat sa pastreze o distanta profilactica fata de o lume culturala nu doar zgomotoasa, ci, din multe puncte de vedere, uniformizanta.
Pina intr-atit e de instrainat Petre Barbu de mediul autohton, incit am auzit colegi intrebindu-se daca nu cumva s-a mutat in Occident… Ce-i drept, acest autoexil e benefic scriitorului atit ca strategie de mentinere a cotei de interes (cind Petre Barbu se intoarce la literatura inseamna ca are intr-adevar ceva de spus), cit si ca premisa de independenta creatoare. Nu-i greu de observat ca prozatorul format in albia optzecismului renunta aproape total la marcile stilistice livresti pentru o proza ancorata in cotidianul romanesc al tranzitiei. Romanele Dumnezeu binecuvinteaza America, Ultima tresarire a submarinului legionar sau Blazare participa la un fenomen literar numit pe buna dreptate de Sanda Cordos «detabuizarea Romaniei».” (Alex Goldis)