Cu contribuţii de Gérard Chaliand, Joël Kotek şi Yves Ternon
Deoarece niciun microfon și nicio cameră de filmat nu au înregistrat vreodată glasurile fragmentate ale supraviețuitorilor genocidului armean, Sonya Orfalian și-a propus să culeagă amintirile acestora și să le facă dreptate. Ea reconstituie astfel soarta unor copii rupți de familiile lor, care au trecut prin traume îngrozitoare fără să înțeleagă ce li se întâmplă și de ce. La sfârșitul războiului, cei rămași în viață au fost căutați de organizații europene și americane și adunați în centre de primire. Acestea sunt mărturiile unora dintre ei, treizeci și șase la număr, la fel ca literele alfabetului armean. Înainte să se piardă pe căile vieții, succint și cu aceeași inocență de demult, ei relatează doar esențialul: violența extremă la care au fost martori. Din poveștile lor scurte, dar cutremurătoare răzbat o suferință incredibilă și o nostalgie nemăsurată după tot ce au pierdut, după cei apropiați, după patrie. Mulți s-au stabilit în diferite colțuri ale lumii, și-au întemeiat o familie, dar se vor simți pentru totdeauna lipsiți de identitate.
„Am dorit să fac cunoscute aceste mărturii pentru ca ele să iasă din tăcerea Istoriei.” (Sonya Orfalian)