Maşina de cusut a Hristinei Doroftei este, în mod explicit, alta decât cea a mamei şi a bunicii. La fel ca aceea din fraza celebră a contelui Lautréamont, este aşezată mai curând pe o masă de disecţie (pe alocuri, devenind ea însăşi una) pe care sunt eviscerate traume, furii, nevroze şi neputinţe ale unor vârste diferite, înnădite cu toată libertatea capricioasă a memoriei.
Incizia (emoţională şi lingvistică a) acestor vivisecţii (dar şi registrul voluptăţii pe care îl practică, oarecum compensativ, în ciclul secund al cărţii) demonstrează că Hristina Doroftei este, cu acest al doilea volum al ei, o poetă în deplinul sens al cuvântului, cu o voce inconfundabilă.
Sanda Cordoş