Când nu scrie poezie sau proză, Carmen Firan se împarte între cele două patrii despărţite de Ocean, merge la teatru, la concerte, la expoziţii, observă strada, se implică în viaţa cetăţii (mai tristă sau mai veselă) sau bate lumea din Patagonia în India şi de acolo în Chile... Toate aceste mişcări ne ajung însă prin fluiditatea textului scris. Carmen nu relatează fapte sau întâmplări, ci le mediază printr-o originală şi adesea incomodă combinaţie de inteligenţă şi sensibilitate. Poţi să nu fii de acord cu ea, dar e imposibil să nu-i citeşti textele până la capăt. Cele două patrii se reevaluează astfel una prin cealaltă, iar spiritul ei critic e ascuţit ca un bisturiu.
De tânără mi-a plăcut să îmbătrânesc, mărturiseşte ea într-un loc şi vedem aici simptomul unei dorinţe de a se cantona într-un spaţiu protejat de surprize. I s-a întâmplat însă tocmai contrariul: a emigrat, scrie şi tipăreşte în două limbi atât de diferite, călătoreşte până la epuizare, a fost la New York în fatidica zi de
11 Septembrie 2001... Despre toate acestea scrie ea, pentru că e singurul mod de a da un sens realităţii, acestei fulgurante şi zăpăcitoare proiecţii de imagini, simţuri, persoane, întâmplări şi peisaje, prin miracolul major al materiei sensibile care este limba.
DUMITRU RADU POPA