O contesă dependentă de cocaină, un ajutor de coafeză care a câștigat la loterie, doi arheologi, un scriitor distrat și alți câțiva pasageri îi stârnesc interesul lui Poirot, aflat în zborul de la Paris spre Croydon.
Când în avion este descoperit cadavrul unei cămătărese ucise cu o săgeată otrăvită, pentru toată lumea este evident că ucigașul se află la bord, dar ancheta nu duce nicăieri.
E oare posibil ca, de data aceasta, criminalul să scape nepedepsit? Apariția neașteptată a fiicei de mult abandonate a cămătăresei și dezvăluirile privind o afacere bazată pe șantaj par să îl pună în încurcătură pe Poirot.
Mintea lui se dovedește însă, din nou, singura capabilă să pună ordine în indiciile care par să îi incrimineze, pe rând, pe toți pasagerii... chiar și pe el însuși.
AGATHA CHRISTIE este unul dintre scriitorii care nu au nevoie de nici o prezentare, pentru că opera lor a trecut cu brio testul timpului și al cititorilor din toate epocile și generațiile. Cu peste 2 miliarde de cărți vândute și cu traduceri în mai mult de 100 de limbi, Agatha Christie este surclasată în acest top numai de Biblie și de William Shakespeare. Autoare a 66 de romane polițiste și a 14 colecții de povestiri, 19 piese de teatru, o autobiografie, volume de non-ficțiune și povestiri amuzante din călătoriile realizate alături de soțul ei, cu numeroase ecranizări inspirate de romanele ei, Agatha Christie își merită cu prisosință locul în biblioteca oricărui iubitor de literatură.