Products
Products
    • Total RON Comandă
      x
      Your cart is empty.
      Comandă
      Nuda Veritas

      Nuda Veritas

      Din crimele comunismului
      0.0 / 10 ( 0 votes)
      Language:
      Romana
      Publishing Date:
      2017
      Publisher:
      Cover Type:
      Paperback
      Page Count:
      1544
      ISBN:
      9789736458262
      Dimensions: l: 13cm | H: 20cm
      Unavailable
      Unavailable
      Price applicable only to online purchases!
      Free Gift Wrapping!
      Free shipping over 150 RON
      You can return it in 14 days
      You got questions? Contact Us!
      Publisher's Synopsis

      Scrisă în trei volume, cartea este mai degrabă un jurnal de memorii dureroase, aducând în prim-plan ororile regimului comunist în România. Autorul, Nicolae Stroescu-Șovarna, și-a petrecut cea mai frumoasă parte a tinereții în închisorile de la Pitești, Aiud, Jilava și Poarta Albă, având de înfruntat bestialitatea prigonitorilor (de la colegi de detenție deveniți turnători sau prim-brigadieri până la șefi de închisoare sau ofițeri securiști), suferințe fizice de neînchipuit pentru noi, cei de astăzi, și nedreptăți strigătoare la cer.


      Nuda Veritas a fost scrisă de Nicolae Stroescu-Șovarna în mai multe versiuni, de-a lungul anilor 1960 - 1995, ideea ei încolțind autorului în minte chiar în anii 1950, pe perioada detenției. Manuscrisele au fost însă distruse, când de Securitate, când de însuși autor la presiunea Securității, astfel că munca de rescriere a celor circa 1500 de pagini a reprezentat pentru autor un efort uriaș pe care l-a reluat și dus la capăt de mai multe ori, în amintirea victimelor închisorilor comuniste și în numele dreptății istorice. Volumele publicate la Editura Vremea sunt varianta scrisă în perioada anilor 1993-1995.

      Pentru generația de astăzi, experiențele descrise în Nuda Veritas pot părea insuportabile, de neînchipuit. Își poate azi cineva imagina că ar supraviețui dezbrăcat la piele într-o carceră de 50x50 cm, la o temperatură de -10 grade Celsius, zile și nopți la rând? Sau ce ar face oricare dintre noi dacă la capătul unei zile de muncă la Canal ar fi răsplătit cu o farfurie de varză călită cu carne de șobolan?

      Turnat la Securitate chiar de o rudă a lui Ion Mihalache, Nicolae Stroescu-Șovarna a executat ani grei de închisoare, fiind eliberat cu domiciliu obligatoriu la vârsta de 32 de ani. A fost schilodit, înfometat, amenințat cu moartea, pus la muncă grea și încarcerat în nenumărate rânduri, dar nu și-a pierdut niciodată demnitatea și nici ambiția de a supraviețui pentru a povesti posterității despre ipocrizia, ticăloșia și crimele regimului comunist din România. S-a stins din viață în 2004, răzbunând prin Nuda Veritas memoria celor care nu au supraviețuit în închisorile comuniste.
      Reviews and comments

      Nota

      de |

      There are no reviews yet for this product.
      Add a review
      You need to authenticate in order to add a review.