Finalistă la Premiile Cărturino / ediția 1, 2024 / la secțiunea Cartea ilustrată pentru copii a anului
Suntem în România anului 1990. În viața Adei au loc multe schimbări: la şcoala nu i se mai adresează învăţătoarei cu „tovarășa", iar portretul lui Ceauşescu a dispărut de pe perete. Acasă mâncarea e mai variată, deşi caşcavalul are gust de cauciuc. Și are atâtea de vorbit cu colegii: ce surpriză le-a picat în pachetul de gumă, ce aromă de suc preferă, ce fructe au apărut în fructiera din bucătărie şi multe altele. Poate cel mai important e răspunsul la „Pe cine simpatizezi din clasă?", întrebarea din Oracol care stârneşte emoţii şi chicoteli printre elevi.