Products
Products
    • Total RON Comandă
      x
      Your cart is empty.
      Comandă
      O lume imensa

      O lume imensa

      Ce ne spun simturile animalelor despre lumile ascunse din jurul nostru
      0.0 / 10 ( 0 votes)
      Categories:
      Language:
      Romana
      Publishing Date:
      2023
      Publisher:
      Cover Type:
      Paperback
      Page Count:
      672
      Translator:
      ISBN:
      9786067225563
      Dimensions: l: 14.5cm | H: 20.5cm
      Add to cart
      8900
      Next Day Delivery! In stock

      Price applicable only to online purchases!
      Free Gift Wrapping!
      Free shipping over 150 RON
      You can return it in 14 days
      You got questions? Contact Us!
      Publisher's Synopsis

      Pământul este plin de imagini și texturi, sunete și vibrații, mirosuri și gusturi, câmpuri electrice și magnetice. Dar fiecare tip de animal, inclusiv omul, se află în propria bulă senzorială, percepând doar o fărâmă minusculă din lumea noastră imensă.

      În această carte, Ed Yong ne poartă dincolo de limitele simțurilor noastre, permițându-ne să percepem dârele de miros, undele de electromagnetism și impulsurile de presiune care ne înconjoară. Facem cunoștință cu gândaci atrași de foc, țestoase care pot găsi câmpurile magnetice ale Pământului, pești care umplu de mesaje electrice râurile și chiar oameni care folosesc ecolocația precum liliecii.

      Descoperim că fața solzoasă a unui crocodil e la fel de sensibilă ca vârful degetelor persoanei iubite, că ochii unui calamar uriaș au evoluat pentru a vedea balenele strălucitoare, că plantele vibrează la cântecele imposibil de auzit ale gândacilor care se împerechează și că până și scoicile simple au o vedere complexă. Aflăm ce văd albinele în flori, ce aud păsările cântătoare în trilurile lor și ce mirosuri adulmecă un câine pe stradă.

      Ascultăm povești despre descoperiri esențiale din domeniu, privind cu nerăbdare spre numeroasele mistere care rămân nerezolvate. Amuzantă, riguroasă și debordând de bucuria descoperirii, O lume imensă ne poartă cu ea în ceea ce Marcel Proust numea „Singura călătorie autentică... nu ca să ne îndreptăm spre peisaje noi, ci să avem alți ochi”.

      Deși nu putem percepe câmpurile magnetice și electrice, iar nasul nostru este prea puțin rafinat ca să vadă lumea, cartea aceasta ne oferă cea mai bună alternativă: să-i apreciem pe cei care pot face aceste lucruri. Ed Yong ne extinde lumea și ne permite să privim în altele.Alexandra Horowitz, autoarea cărții Inside of a Dog

      ED YONG este scriitor de știință și laureat al Premiului Pulitzer pentru Jurnalism Explicativ. În prezent lucrează la The Atlantic, dar articolele sale au apărut și în National Geographic, New Yorker, Wired, New York Times, Nature, New Scientist și Scientific American.

      Este laureat al Premiului Benton pentru serviciu public remarcabil (2022), al Premiului John P. McGovern din partea American Medical Writers' Association (2021), al Premiului George Polk pentru reportaj de știință (2020), al Premiului Victor Cohn pentru excelență a reportajului medical (2020), al Premiului „Michael E. DeBakey” pentru jurnalism (2016), al Premiilor Asociației Britanice a Scriitorilor de Știință pentru „cel mai bun blog de știință” (2014), al Premiului pentru „Cea mai bună comunicare a științei într-un context neștiințific” (2012) și al Premiului Keck pentru Comunicare în știință oferit de Academiile Naționale (2010).

      Prima lui carte, Cuprind mulțimi, a fost bestseller New York Times și a câștigat numeroase premii. La Conferința TED din 2014 a vorbit despre paraziții care controlează mintea, iar prezentarea sa a avut peste 1,4 milioane de vizualizări. Locuiește în Washington D.C. cu soția lui, Liz Neeley, și câinele lor corgi, Typo.

      Reviews and comments

      Nota

      de |

      There are no reviews yet for this product.
      Add a review
      You need to authenticate in order to add a review.