Omilii la praznice imparatesti. Viata Sfintei Macrina, Sfantul Grigore de Nyssa - Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa
„„Frumos si dificil” a fost caracterizat stilul Sfantului Grigorie de Nyssa, spirit speculativ, contemplativ, mistic, dar temperat de realismul pastoral inspirat de fratele sau. Sfantul Vasile cel Mare. Daca Sfantul Grigorie Teologul a fost Poetul si Teologul prin excelenta, Sfantul Grigorie de Nyssa este Filosoful. Cultura sa filosofica si literara ampla i-a oferit posibilitatea sa exprime intr-o maniera remarcabila gandirea si trairea sa teologica si mistica. Volumul de fata ni-l infatiseaza pe Sfantul Grigorie in ipostaza sa de predicator, oferind cititorului de astazi posibilitatea de a lectura, in talmacire romaneasca, omiliile sale la marile praznice imparatesti, etape esentiale in iconomia mantuirii umanitatii. in final, publicam o faimoasa epistola a sa, un veritabil manifest al vietii monastice feminine cum a fost numita, de fapt un panegiric dedicat surorii sale, Sfanta Macrina, a carei vietuire a fost „despartita si straina de orice desertaciune lumeasca, fiind astfel randuita incat sa imite petrecerea ingereasca”.
Omiliile publicate aici ne dezvaluie nu un teolog de cabinet, inchis in turnul sau de fildes, ci un arhipastor care pune in practica cele despre care „filosofeaza”, aflat in mijlocul fratilor sai, pe care ii povatuieste catre „apa cea vie a Scripturii”. Cu o arta desavarsita in simplitate si profunzime, marele teolog infatiseaza tainele cele mai presus de cuget ale iconomiei mantuirii. Unirea ipostatica, Botezul Domnului, Rastignirea, Moartea, invierea, inaltarea la cer si Pogorarea Duhului Sfant nu sunt simple evenimente istorice pe care le comemoram, ci realitati pe care le parcurge fiecare crestin ce-L urmeaza pe Hristos,
Care ia chip in el. Vechiul si Noul Testament, viata vesnica si cea trecatoare. Sfanta Treime si omenirea, totul se afla in relatie si comunicare prin mijlocirea Tainelor Bisericii: „Noi insa, primind Botezul intru imitarea Domnului si invatatorului si Conducatorului nostru, nu ne ingropam in pamant […], ci, venind la stihia inrudita pamantului, adica la apa, ne ascundem intr-insa, ca Mantuitorul in pamant, si, facand aceasta de trei ori, inchipuim in noi insine harul invierii celei de a treia zi. si acestea le savarsim nu primind Taina in tacere, ci chemand Cele trei sfinte Ipostasuri in Care am crezut, in Care si nadajduim, de la Care noua ni se daruieste si ce este prezent, si ceea ce va fi” (Omilia la Boboteaza).