Aparatul cultural românesc din timpul regimului Gheorghiu-Dej, alcătuit dintr-o pletoră de direcţii, servicii, comisii, comitete, consilii, toate în structura guvernului, execută cu obedienţă indicaţiile trasate de sus în jos de o liotă de inspectori, instructori, şefi de sector din structura Secţiei de Agitaţie şi Propagandă a Comitetului Central. În acest hăţiş birocratic şi ideologic, care îşi schimbă mereu organigrama şi aşa complicată, se decid în cele mai mici detalii aspectele vieţii culturale şi artistice din Republica Populară Română: tiraje, repertorii, cifre de şcolarizare, sancţiuni, recompense, onorarii, călătorii de documentare, prelucrări ideologice etc. După multe zeci de ani, în acest labirint birocratic şi ideologic nu oricui îi este dat să intre, ci doar unui cercetător curajos, tenace şi având exerciţiul certificat al investigaţiei şi al analizei istorice. Acest cercetător este Cristian Vasile.
„Cu aceeaşi minuţiozitate critică şi cu acelaşi respect plin de discernământ pentru documente, devedite şi în cărţile sale anterioare, Cristian Vasile explorează viaţa culturală din România anilor '50 şi '60, un mediu aflat sub presiunile covârşitoare ale ideologicului, oscilând între cedare, ambiguitate şi – mai rar – rezistenţă. Parcursul autonom al lui Gheorghiu-Dej et co. după 1960 se reflectă şi asupra politicilor culturale. Dar este vorba de fapt despre o evoluţie spre stalinismul naţional, nu către destalinizare. În realitate, viaţa artistică şi intelectuală nu cunoaşte o adevărată liberalizare, iar destalinizarea veritabilă se amână, fiind blocată în universul imposturii, al iluziilor şi al ficţiunilor patriotarde.“ (Vladimir TISMĂNEANU)