Poveştile doamnelor şi ale domnilor din Bucureşti nu sunt paseism, nu sunt fugă în trecut, nu sunt un refuz al prezentului şi nici al viitorului. Ele sunt numai căutarea de sine a acelui duh ridicat viu din cenuşa incendiilor, de sub copitele cailor, de sub şenilele invadatoare, din craterele bombelor, din ruinele cutremurelor, din apele inundaţiilor, din asuprire şi din uitare, din jaf şi minciună. A duhului care îşi găseşte casa vremelnică în fiecare din noi, trăitorii pe aceste locuri, ne înrudeşte şi ne înnobilează.
Îmi plăcea mult și o casă pe șoseaua Jianu, o vilișoară unde, în balcon, se găsea statuia unui om. Nu știu din ce era făcut, poate din papier-maché.
– Un manechin?
– De dimensiunea unui om mediu, stătea într-o atitudine foarte firească, rezemat cu mâinile de balustrada din fier forjat. Era cunoscut de vechii bucureșteni. Jurai că este un om viu, care stă și privește lumea forfotind pe șosea. S-a demolat acolo. Prietenii mei mai în vârstă susțin că era îmbrăcat într-un veșmânt oriental. Nu pot să vă spun exact.
– Și în cartierul meu, pe strada Latină, în frumoasa casă a academicianului Andrei Rădulescu, nu în aripa cu placa memorială a marelui jurist, de la numărul 26, ci dincolo, la numărul 28, unde locuia și cred că încă mai locuiește cunoscuta familie de arhitecți Bolomey, de la una din ferestrele de la parter privea spre stradă bustul pictat al unei femei. Avea ceva enigmatic, intens, în ochii negri, alungiți, cu sprâncene încondeiate. Un chip din O mie și una de nopți. L-a apucat și fiul meu cel mare, Andrei, care mergea pe sub fereastra aceea la grădiniță, prin 1973-1974. Apoi, casa a fost restaurată. Atunci, femeia din fereastră a dispărut.
***
– Aș adăuga la șirul acesta și bustul Reginei Elisabeta, dezvelit în octombrie 1920, realizat de Spaethe pentru Azilul pentru Orbi din cartierul Vatra Luminoasă, ctitorie a Majestății Sale și a unui grup de personalități din epocă. În 1948, bustul a dispărut.
– Și nu a mai apărut niciodată?
– Am impresia că a reapărut!
În cartea sa, o carte superbă, album de artă și studiu științific, totodată, Piatra în patrimoniul românesc. Degradări specifice și tratamente adecvate, apărută în 2015, restauratorul Iulian Olteanu prezintă și felul în care a fost reconstituit bustul Reginei Elisabeta, găsit în depozitele Muzeului Național de Artă, spart în trei bucăți. Actualii custozi nu cunoșteau proveniența lucrării. Dar este evident, comparând fotografiile, că e vorba de portretul în marmură al Carmen Sylvei de la Vatra Luminoasă, realizat de Oscar Spaethe. Cineva a avut atunci, în 1948, inspirația și curajul să păstreze sculptura, fărâmițată cum ajunsese, prin tainițele depozitelor. Restaurat cu multă artă și cu mare știință, bustul a și apărut într-o expoziție consacrată monarhiei române.