Povestiri despre Celalalt

„Euforia dezastrului“, vorba lui Cioran, a fost tema dominantã si a generatiei nouãzeci, iar privind inapoi la anii aceia, stiu acum cã de fapt Liviu Lucaci invãta nu atat vigilenta la minciunã, fiindcã spiritul lui rebel nu si-a pierdut niciodatã agerimea aproape rãutãcioasã… cat arta de a visa nebuneste, in economia reimprospãtatã a extazului, unde semnele existentei sordide isi regãsesc coerenta in delirul indrãgostit al fictiunii. Iatã de ce, ca tanãr artist, vrandu-se si neputandu-se nebun, a deprins a iubi magicul cu disperarea luciditãtii. Scãpat astfel de tentatiile vanitãtii, prozatorul debutant isi permite sã ii strige cititorului in obraz, incã de la prima carte, intr-un ecou venit parcã din jocurile Negurei lui Unamuno: „Aveti mai bine grijã de voi. Adãpostiti-vã cum veti putea inexistenta.“