Prinos de cantece

Al doilea copil din saptesprezece ai familiei Ulieru din Câmpulung-Muscel, George Ulieru avea sã fie "doctor în medicinã si chirurgie" dar si un condeier dedicat umanismului formatiei sale profesionale. În permanent conflict cu autoritãtile indiferente sau corupte, George Ulieru îsi va nota experientele de medic de plasã - de tarã - poate si din ambitii literare dar si din dorinta de a lumina "întunericul din pãtura satelor". Nesupus politic, spirit justitiar, corect, dorind sã facã educatie medicalã poporului pe care-l îngrijea, George Ulieru scrie cu ironie, talent, urmându-si menirea socialã si profesionalã, astfel cã ""însemnãrile" zugrãvesc din punct de vedere sanitar rural epoca 1918-1938", cum nota el însusi la începutul unui jurnal ce avea sã devinã, postum, cartea Din carnetul unui medic de plasã. Ion Biberi, scriitor si medic totodatã, precum George Ulieru, îl descria ca fiind "un pacifist, aflat sub influenta întelepciunii indiene a lui Rabindranath Tagore". George Ulieru nu avea cum rãmâne indiferent umanismului lui Tagore, primul scriitor asiatic laureat al Premiului Nobel pentru Literaturã - 1913 - pentru propria traducere a Gitanjali în englezã. Avea sã-i fie cunoscut prin traducerea în francezã a lui André Gide în 1917, sub titlul L'offrande lyrique. Volumul Prinos de cântece, tãlmãcirea din francezã a Gitanjali, dupã versiunea oferitã de André Gide, publicat în 1923 la Noua tipografie "Artistica" P. Mitu, Pitesti, a fost, în ordine cronologicã, al cincilea volum tradus în România. Si prima traducere a Gitanjali în românã. George Ulieru mai publicase poeme traduse din Tagore în periodice, mai ales în Analele Dobrogei, unde a si debutat, începând cu 1921. Tot în 1921 George Ulieru tipãrise o brosurã de 8 pagini intitulatã Poeme, cu traduceri din Tagore.