Psihologia inconstientului

Până la apariția psihanalizei, psihologia era doar o psihologie a conștiinței, care echivala psihicul cu conștiința și condamna la inexistență psihică toate fenomenele neconștiente. Freud a adăugat inconștientul obiectului de studiu al psihologiei și în felul acesta a întemeiat psihologia inconștientului. Volumul de față include cele mai importante contribuții ale întemeietorului psihanalizei la psihologia inconștientului. Astfel, cititorul are acces atât la prima teorie freudiană despre psihic, cât și la o a doua. În prima teorie (de până la 1920), inconștientul era considerat instanță de sine stătătoare, fiind echivalat cu refulatul pulsional. În a doua teorie despre psihic (de după 1920), inconștientul devine doar un atribut al celor trei instanțe (Eu, Supraeu, Se), ceea ce echivalează cu o importantă restructurare. O altă schimbare majoră de perspectivă o constituie focalizarea atenției asupra Eului, în această privință distingându-se studiul „Eul și Seul".