Deși a jucat un rol esențial în apariția mecanicii cuantice, Einstein avea să se despartă apoi de curentul principal în dezvoltarea domeniului, reprezentat de Școala de la Copenhaga, în fruntea căreia se afla Niels Bohr. Motivul era de ordin filozofic: Einstein credea că trebuie să obținem o descriere completă a lumii, independentă de percepția noastră – altfel spus, a adoptat o poziție realistă.
Vreme de un secol, în discuție au rămas nu predicțiile teoriei cuantice, altminteri impecabil confirmate experimental, ci interpretările ei. Din perspectivă ferm realistă, Lee Smolin s-a angajat într-o cercetare a fundamentelor teoriei cuantice, în speranța de a ajunge la un strat mai profund care să permită unificarea ei cu cealaltă mare teorie a secolului XX, relativitatea generală. Revoluția neterminată a lui Einstein prezintă în termeni intuitivi dificultățile conceptuale cu care se confruntă teoria cuantică, așa cum arată în prezent, multitudinea interpretărilor ei, avantajele și punctele lor slabe, și propune câteva principii simple pornind de la care să poată fi construită o nouă teorie, mai cuprinzătoare. Cartea lui Smolin e un îndemn de a nu lua automat de bun ceea ce ni se pare că știm, de a cerceta atent premisele și a căuta cu temeritate drumul spre necunoscut.
A avea o minte științifică înseamnă a respecta faptele asupra cărora există un consens, care sunt concluzia unor dispute de generații, menținând în același timp o minte deschisă față de lucrurile încă necunoscute. E util să avem un sentiment de smerenie în fața misterului esențial al lumii, fiindcă aspectele cunoscute devin încă și mai misterioase dacă le examinăm în profunzime. Cu cât știm mai mult, cu atât mai ciudat e totul. Nu există nici un lucru în natură atât de obișnuit, încât să nu ne poată crea un sentiment mut de uimire și recunoștință doar fiindcă suntem parte din toate acestea. — LEE SMOLIN