Soarele a murit în zori este romanul aventurilor lui Radu Doinaș, ingeniosul și fermecătorul agent B-39. Cartea rezumă de fapt, sărind peste anumite perioade de timp, toată activitatea celebrului spion.
Povestea se derulează pe fundalul marilor confruntări armate și de intelligence din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Așa cum se întâmplă cu mulți spioni, și Doinaș trebuie „să moară” mai întâi pentru a-și putea asuma deplin noua identitate în cadrul serviciilor de informații germane. Prin urmare, i se înscenează moartea. Dar nemții nu știu că spionul lor e, în realitate, loial României.
Odată cu această renaștere încep și misiunile de spionaj, care-l poartă în cele mai fierbinți locuri din Europa aflată în plin război.