Parker Grant nu are nevoie de cine stie ce ochelari ca sa-si poata da seama cum sunt oamenii. Pentru asta a inventat Regulile: nu va purtati altfel cu ea doar pentru ca e nevazatoare si nu profitati niciodata de ea. Nu veti primi o a doua sansa. Ca sa va convingeti, intrebati-l pe Scott Kilpatrick, baiatul care i-a frant inima.
Cand acest baiat reapare in viata ei pe neasteptate, dupa o absenta de mai multi ani, Parker isi da seama ca exista o singura reactie corecta - sa-l respinga pana cand incepe sa-l doara. Oricum i se pare ca are destule pe cap. De exemplu, vrea sa se inscrie in echipa de alergari (v-ati prins, ochii nu-i functioneaza, dar picioarele, da), le da sfaturi afectuoase, dar dure, colegilor ei de o naivitate dureroasa si are grija sa-si daruiasca siesi stelute aurii pentru fiecare zi in care se abtine sa planga din cauza mortii tatalui sau, survenita cu trei luni in urma. Insa descopera ca nu poate scapa de trecut si, pe masura ce afla adevarul despre oamenii din jurul ei - despre Scott, despre tatal ei -, Parker isi pierde siguranta cu care analizeaza lumea din jur.
Oare lucrurile chiar sunt asa cum par?