În Autobiografie voi spune totul despre mine, chiar şi cele mai inconfortabile lucruri.“ (I. Negoiţescu)
Memoriile lui Ion Negoiţescu (Autobiografia, spunea el) reprezintă unul dintre cazurile rarisime din literatura română în care confesiunea este totală, şocantă, frustă, independentă de ideea unui auditoriu. Scrisă în exil şi pe patul de spital, Straja dragonilor spune totul, nu înfrumuseţează şi nu urâţeşte realitatea. Moartea apropiată este garanţia sincerităţii ultime. Singurul pericol care se presimte este epuizarea timpului, iar asta dă paginilor pe care bolnavul a mai apucat să le scrie despre primii săi douăzeci de ani de viaţă o nerăbdare şi o precipitare dezordonate, ca îmbulzeala ultimelor fire de nisip la gura clepsidrei.