See moreStapan deplin pe instrumentele poeziei, Andrei Peptine adopta un minimalism al candorii care aminteste de crepuscularii italieni. Doar eu-ul, trop al modestiei insingurate, are toate sansele sa devina eticheta unei intregi generatii de tineri – copii ai multiplelor crize individuale si colective. Sunt sigur ca poemele intens intimiste ale acestui curajos volum de debut vor gasi ecou in noua sensibilitate lirica a acestor ani. (Florin DUMITRESCU)
Poezia lui Andrei Peptine trece de la episoade domestice la autoportrete deningrante care cauta mereu un reper prin care sa se refaca, regandeasca, revenereze corpul, apeland mereu la constiinta si memorie. Acasa devine un spatiu suprarealist, in care golul interior care ne macina pe cei mai multi dintre noi se materializeaza in relatiile interumane. E o poezie aproape carteziana in care unicul semnal al supravietuirii sunt observatiile, exactitatea si amintirile. Observ, deci exist. Imi amintesc, deci nu ma mai surprinde nimic – o poezie care te tine mereu in garda, de parca interiorul e gata sa inghita exteriorul si sa-l transforme. (Alex HIGYED)
Amaterasu, zeita soarelui, nascuta din ochiul stang al tatalui ei Izanagi, se inchide intr-o pestera si refuza sa iasa in urma unui conflict cu fratele ei, zeul furtunii, Susano. Ceilalti zei reusesc s-o convinga sa iasa printr-un siretlic, spunandu-i ca exista cineva mai frumos decat ea. Din curiozitate, aceasta iese si se priveste pentru prima oara intr-o oglinda.
Lumina, gelozia, curiozitatea, privirea spre sine, iesirea din „pestera“ – pe toate acestea le consider, intr-un fel sau altul, simboluri ale poeziei. Nu as fi deloc deconcertata daca cititorii ar citi Amaterasu si ca acea tehnica din manga-ul Naruto, flacarile negre care ard totul, inclusiv focul normal, ceva imposibil de stins. Nici acest concept gandit de Kishimoto Masashi n-ar fi departe de ceea ce cred ca poate fi poezia.
Colectia Amaterasu este coordonata de Ramona Boldizsar.