Țața Minca apare în 1931, în două ediții: una ilustrată, de lux, la editura „Mornay” și o alta, obișnuită, la editura „Rieder”, în colecția „Prozatori francezi contemporani”.
În limba română, Țața Minca apare tradusă de autor, la editura „Eminescu”, tot în anul 1931 cu o banderolă imprimată pe copertă și având următorul text de recomandare pentru cititor:
„O fată de la câmp iubește cu patimă, își sacrifică iubirea, din avânt generos și se alege cu un copil «din flori», care îi umple viața cu o lumină nouă”.
Despre Țața Minca nu s-a scris prea mult la noi, în epocă. Ne oprim – nu întâmplător – la un articol ce se voia polemic, semnat de Barbu Brezianu („Curentul”, 5 septembrie 1931) și care este într-un fel ilustrativ de felul cum era privit Istrati în România dintre cele două războaie.
„Țața – este Panait Istrati. Din el – ca dintr-o mamă râșniță – ies fel de fel de muieri: Kira Kiralina, Neransula, domnițele din Snagov, din Bărăgan, din bordel, mai știe el de unde. Și toate sunt mai mult (și poate rar, mai puțin) țațe umanitariste, care vorbesc pestriț franțuzește.”
Referindu-se la eroina romanului, cronicarul „literar” adaogă:
„… această Minca este deseori un semn de mirare. E generoasă și umanitaristă de școală înaltă. (…) Dar mai amuzante sunt frazele sociale, pe care țața le emite din când în când. Din gura ei (…) vechiturile doctrinare capătă farmecul noutății și fac din Minca o premergătoare și o demnă contimporană a lui Karl Marx.”
În finalul articolului, se concede că „sunt prin carte rânduri frumos scrise (descrierea revărsării, a mizeriei, a belșugului, a unei nopți cu lună, a mâinilor lui Minca), alături de un gust dubios. (…) Și prin toată cartea, sufletul unui fiu rătăcit în iubirea și ura oamenilor.”
Fără comentar…
Dar, să trecem mai departe.
„Țața Minca – scrie Frédéric Léfèvre, redactorul șef al lui „Les Nouvelles Littéraires” – este o carte mare, o tulburătoare poveste de dragoste, dureroasă și care se înrudește cu Neranțula. Panait Istrati, bard al prieteniei, se revelă în această carte poet al dragostei subtile și profunde. (…) Plenitudinea acestei povestiri a marelui scriitor este fructul minunatei alianțe a trei calități fundamentale ale unui artist: omenie, candoare, poezie.
La ora, când se vorbește pretutindeni și, adesea, fără discernământ, despre populism și literatura proletară, este just să salutăm în Panait Istrati pe marele scriitor al poporului, care cu Țața Minca adaogă la creațiile sale de până acum, o eroină nemuritoare, un percursor și un maestru.”