Privind din orizontul anului 2015, în care Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” păstoreşte existenţa Orchestrei Române de Tineret, iar Radio România girează apariţia celui de-al doilea CD al acestei entităţi, putem vorbi despre un pariu câştigat de iniţiatorul acestei idei în România, violoncelistul şi profesorul pe atunci, acum şi managerul Marin Cazacu şi, respectiv, de dirijorul Cristian Mandeal.
Titlul acestui album ce înşiruie o suită diversă de bisuri celebre din repertoriul orchestrei, Trans-European Express, se potriveşte foarte bine şi cu stadiul vieţii artistice a acestei entităţi care circulă tot mai mult, sub diferite denumiri şi sub diferite forme, în versiunile ei de vârste diferite, doar anul acesta având în portofoliu apariţii în Bulgaria, Italia, Germania, Austria, Franţa... şi nu oriunde, ci pe scene reprezentative.
Aşadar, în acest disc, care va putea fi ascultat mulţi ani de aici înainte, Orchestra Română de Tineret sub bagheta lui Cristian Mandeal călătoreşte din Rusia lui Glinka, Ceaikovski şi Şostakovici, în Norvegia lui Grieg, din Franţa lui Ravel şi Fauré, în Germania lui Brahms sau Finlanda lui Sibelius, din Cehia lui Dvořák în Armenia lui Haciaturian, din Austria lui Johann Strauss-fiul, în greu de definitul Russian Medley al lui Sabin Păutza, ca să nu mai vorbim despre titlurile pieselor, de o diversitate naţională şi mai acută.
Acum, Orchestra Română de Tineret semnează deschiderea oficială a celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu”, participă la festivaluri importante din întreaga Europă reprezentând România şi îşi caută identitatea de orchestră finanţată de cele mai multe ori public, dar acţionând cu flexibilitatea şi orientarea spre rezultat a unei orchestre private.
Acest album cuceritor, cuprinzând unele dintre cele mai populare opusuri create pentru orchestră simfonică de-a lungul timpului, este o carte de vizită care îi reprezintă în faţa celui mai variat public, de la noi şi de oriunde altundeva, cu acea prospeţime pe care ne dorim să o auzim ori de câte ori reascultăm piese celebre.
(Extrase din prezentarea realizată de muzicologul Oltea Şerban-Pârâu)