Trupuri divine

Havana, spre finele anilor 1950: oraşul şi oamenii lui pun în scenă (iar uneori im­pro­vizează) un spectacol halucinant, deopotrivă seducător şi macabru: străzi apăsate de amintirea colonialismului şi bântuite de spec­trul dictaturii, trupuri înfierbântate de do­rinţă, spirite obsedate de libertate, baruri înse­tate de muzică, de râsete, de lumină, de iubire.

O lume pestriţă se agită spasmodic în chingile regimului opresiv, însuflețită de pro­iecte politice sau doar de febrilităţi erotice; apariţia Ei schimbă totul pentru El, scriitorul aspirant, jongler cu idei şi cuvinte, cău­tân­du‑şi obsedat stilul, vocea, locul, sufle­tul‑pere­che. Pare că nici frumuseţea havaneze­lor, cu adevărat orbitoare şi ațâțătoare, nici eroismul prietenilor combatanţi, nici savoarea cocteilurilor ori a jazzului nu-i pot scoate din cap (şi din corp) dorinţa de a se face stăpân pe trupul şi pe sufletul Ei.

Întâlnirile cu Hemingway, cu Fidel Castro, cu Che Guevara şi ceilalţi conducători ai Revoluţiei, cu stelele de cinema ale Cubei, toate îi sporesc patima pentru plăceri, pentru consumul de senzaţii, de relaţii, de idei. Păun supradimensionat, îşi etalează în faţa iubitelor şi a prietenilor abilităţile lingvistice şi erudiţia epatantă, pre­meditându-şi florile de stil la fel cum orchestrează flirturile şi avansurile amo­roase. Însă nu păstrează prea mult controlul: dezgolirea întâmplătoare a unei coapse, zâm­betul insinuant al buzelor mult prea volup­tuoase, freamătul sânilor neatinşi de iubire, capriciile nimfelor încă reticente…

El pare condamnat la un perpetuu delir erotic. În această stare îl găseşte morbul revolu­ţionar al vremurilor, în care se avântă cu entu­ziasmul atât de propriu cubanezilor.